Acolo am învățat io să-nǫt. Acolo o-nvățat și taică-mio să-nǫte. Pluteam. Craul. Câńęșt’e. Venea sara ciurda de bivolițe. Care eram mai curajoș, ńe-agățam d’e cǫda lor ș-așa ńe treceaaa tău!

La Tău Mare meręm la pescuit. Erau dǫuă soiuri de pești: erau caraș șî erau albiǫră, ceva pęște mai mic. Era chinu dracului să cureți solzii ăia micuți… Mai tai capu… Rămâńe jumate… Și lucrai cam o zi întreagă ca să mânŝ… ńișt’e sticks-uri… Da era fǫrt’e mișto… Le făceam în tavă și băgam la cuptor, că trăbuia să să ardă, să să maceręză ǫsele ęlea, să le poți mânca.

O umblat un d’ibol după taur ș-o zâs că s-o băgat tauru, și d’ibolu o sărit după el. O zâs că în vęŝ nu i-o mai găsât, cât îi lumea! Ńiŝ pă unu, ńiŝ pă altu!

Todoru Suciuli o fo la cǫsă acolo și ce-o zâs? «Hai să mă bag și io-n tău, să mă scăld!» D’ibolu, ăla plut’ęște. Esta s-o țânut d’e cǫda d’ibolului șî s-o scăpat șî s-o-ńecat.

Eram fată. Nu eram căsătorită încă. Și eram acolo pă Corăbd’uță, d’e la Fântâna Ńicoręsî, p-acolo-n sus, cătă Măgură. O cosât u̯amińi și io m-am dus la întors la fân. Ș-aud strâgând. Zd’erături d’-ęlea. On băiat s-o legat d’e cǫda d’e la d’ibol șî când s-o lăsat d’e cǫda d’e la d’ibol, s-onecat!

Și șt’iu c-o dat d’e el, d-așą̨̆ s-o-nfricat, că s-o scuturat ș-o ieșit și n-o vrut să să mai baẑe.

Tulai, Dǫmńe! Nu uit câtu-i lumea! Ia așą̨̆ o fost d’e ńegru, ca ẑanta aia [arată înspre rucsacul de laptop].

Și ăsta ni o murit, Vasâlie a li Gonău. Țâi mint’e c-atuncea eram la adunat acolo su Măgură, su Lęspez. La amńazăz, s-o scăldat și s-o-ńecat.