Pt’atra ai Rą̆

În sat sunt povești și povești despre această piatră, zisă rea. Unii zic c-ar fi avut de-a face cu calitatea pietrei. Era rea, căci nu se lucra cum se cade – se sfărma. Era rea, căci nu avea nicio utilitate pentru oamenii locului. Alții zic c-ar fi avut de-a face cu luparnița de sub piatră. Galerii pline vârf cu vizuini de lupi, sub peretele de stâncă înalt de șase metri.

Era staul îngrădit pe pășune. Dar. Cumva. Cumva. Pe juninca asta o prins-o noaptea în afara staulului. Pradă sigură pentru înfometații lupi.

Pe acolo umblau atât lupii cât și vulpile. Așa cum lupii au dovedit o junincă, vulpile au dovedit un om. Pe Călugăr (ciufală=poreclă). Acest Călugăr a prins și a legat o vulpe. După care a dus-o în sat. La Ciocioloșu senior, care era treaz, în neagră noapte, căci era paznic la cooperativă. Unde mai pui că lucra de zor la o valiză pentru Ciocioloșu junior, care urma să meargă la școală-n Cluj, după sărbători, și n-avea în ce să-și poarte trebușoarele. Ciocioloșu senior, șocat:

Călugăr, defensiv:

Și în toată hârjoneala asta, vulpea l-a mușcat pe Călugăr de deget. Ciocioloșu senior și-o luat ciocanu, i-o dat una șî i-o d’esfăcut degetu.

Monescu fiind pădurarul, care a omorât-o și a belit-o, și i-a dat la Călugăr 50 de lei. Dar n-au fost cu noroc, banii ăștia. Nu știm anul. Dar știm data. În 3 ianuarie l-au mușcat vulpile. În 14 septembrie l-au îngropat oamenii.

Și dus a fost Călugăr, al nost prim și ultim îmblânzitor de vulpi.