Front
Back

Fotografie – @IurieCojocaru

Părău Măgurii

Părău Măgurii alimenta morile Sălicii. Ce-i drept, nu era el ăl mai mare și mai tare dintre pâraie, motiv pentru care Morile Sălicii (pe flancul stâng al satului) n-au fost la fel de mari și de zdravene ca Morile Ciurilii (pe flancul drept al satului). Dar. Alimenta. Mai mult, de acolo aduceau oamenii piatră, pietriș, nisip. Deci pârâul a contribuit la fundațiile tuturor caselor din Sălicea. Nu-i de ici, de colo.

I̯ęst’e Părău Măgurii, d’i und’e aducęu oameńi pt’atră cu caru cu bivolițăle. D’e făcut casă. Tata d’e-acolo o adus, pentru fundația la casa und’e m-am născut. Și prund! Și nisip! Da! Pentru făcut beton.

Vasile Felecan / Drumici

Încet dar sigur, mestecenii se reinstalează. Greu de zis însă de va fi mai vreodată ce-a fost.

Contributori

Vasile Felecan

Ciufală: Drumici
Născut: 1960, în Sălicea

Finanțatori

Acest proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.