La Urzâci

Țăranii au o relație duală cu urzicile. Nu le îndrăgesc. Căci înțeapă rău. Dar le culeg. Pentru că-s mi.nu.na.te. De dat la porci. Acum, sigur, avem savuroasa poveste a lui buna lui Cristi. Care buna a întremat cu urzici un purceluș, ca să-și salveze nepoata, care mai mai c-a fost luată în bătaie de soț pentru că, în loc să cumpere un porc, a cumpărat un mâț. Porc care nicicum nicicum nu punea pe el. Mațe fripte.

Vorba soțului. Dar, dincolo de anecdota asta, cert e că umila urzică era tare râvnită. Drept dovadă. Acum o vezi pe tot locul. Atunci n-o vedeai. O vânau țăranii, ca s-o dea la porci. Dincolo de urzici, țăranii culegeau holbură, susai și știr. Alte buruieni atunci valorizate, acum uitate. Dar, dintre toate cele buruieni, știrul avea cea mai mare trecere.